Elisabeta Lipă a fost trecută pe „mute” de către PSD

Share

Scandalul uriaș în care este implicată vicepreședintele PSD, chestorul pensionar de poliție Elisabeta Lipă, privind premierile colosale de la canotaj a determinat conducerea partidului să-i impună o decizie radicală

În urma scandalului uriaș cu premierile de la canotaj, imaginea PSD a fost extrem de șifonată. Din ce motiv? Ca urmare a prezenței în centrul acestui „vulcan mediatic” a vicepreședintelui PSD, chestorul pensionar MAI Elisabeta Lipă. Aceasta este și președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS). Mai mult, pe lângă faptul că „Uța” Lipă a ajuns, pe repede înainte, în conducerea PSD, ea a fost impusă și pe primul loc la Camera Deputaților pe lista PSD Botoșani. Ceea ce a declanșat un nou scandal în organizația județeană de la Botoșani.

Elisabeta Lipă, piatra de moară de la gâtul PSD

În urma valurilor uriașe declanșate în media împotriva Elisabetei Lipă, conducerea PSD a luat, în urmă cu ceva timp, o decizie radicală. Prin urmare, Elisabeta Lipă nu mai apare în public până după alegerile parlamentare. De ce s-a ajuns la această măsură? Foarte simplu. Orice ieșire publică a Elisabetei Lipă ar fi însemnat reaprinderea scandalului premierilor de la canotaj. Astfel, imaginea PSD ar fi fost serios șifonată.

Ca atare, spre disperarea Elisabetei Lipă, care este ahtiată după imagine, ea nu a mai participat la nicio acțiune sportivă. Dar mai ales electorală. O dovadă că are interzis la ieșire publică este faptul că lansarea candidaților de la PSD Botoșani pentru Camera Deputaților și Senat s-a făcut fără ea, deși este pe primul loc pe lista deputaților. Mai mult, ultima postare mediatică a Elisabetei Lipă datează din 1 octombrie 2024, când s-a semnat protocolul de colaborare dintre ANS și Ministerul Educației pentru implementarea Programului Național „Campion în Școală”.

Concluzie

Acum, conducerea PSD regretă faptul că a impus-o pe Elisabeta Lipă în conducerea partidului și pe liste la deputați. Însă e deja prea târziu. Vorba aceea: mortul de la groapă nu se mai întoarce!

Sursă articol: https://www.puterea.ro/elisabeta-lipa-a-fost-trecuta-pe-mute-de-catre-psd/

Citeste mai multe

Stiri locale