Sezonul rece a început în forță. Iar vremea de afară este una care favorizează apariția virozelor. Din fericire, există destul de multe medicamente care te pot ajuta să scapi mai repede de răceală. Pentru că ai nevoie să fii în deplinătatea forțelor! Dar nu numai anumite medicamente sunt indicate în această perioadă. Ci și metodele naturale. Acestea îți pot conferi acea alinare și confort de care ai nevoie. De data aceasta am ales să îți vorbim doar despre ceaiuri. Urmează ca despre altele să detaliem cu altă ocazie.
Ceaiul de mușețel calmează durerea în gât
Cam toată lumea are în casă o cutie cu ceai de mușețel. Aceasta se dovedește a fi printre preferatele tuturor. Are un gust bun. Cei mici îl consumă cu plăcere și este însoțit de multe efecte benefice. Printre acestea se află și cu ameliorarea manifestărilor neplăcute ale virozelor. Mușețelul este recunoscut pentru faptul că are proprietăți antiinflamatorii și calmante. El este foarte eficient în tratarea durerilor de gât și a congestiei nazale. De asemenea, tot mușețelul te ajută să te relaxezi. Și îmbunătățește calitatea somnului. Ceea ce este excelent atunci când te confrunți cu o neplăcută viroză. Pentru efecte bune, recomandăm să îl îndulcești cu miere. Și să mai adaugi și ghimbir și lămâie.
Ceaiul de ghimbir are efect expectorant
Nu este chiar prima alegere atunci când cineva te-ar pune să numești ceaiul pe care îl bei cu plăcere de fiecare dată. Dar dacă vrei să scapi ușor de răceală, acesta ar trebui să nu îți lipsească. Printre altele, ghimbirul este recunoscut ca având proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. În acest fel, ghimbirul este foarte eficient în reducerea inflamației. Dar și în ameliorarea durerilor de gât care îți pot da de furcă în această perioadă. De asemenea, ghimbirul are efecte expectorante. Iar dacă din cauza virozei te confrunți cu stări de greață sau lipsa poftei de mâncare, tot acest condiment delicios este ceea ce ai nevoie.
Ceaiul de lămâie îți întărește sistemul imunitar
Nu îți spunem o noutate: toată lumea știe că delicioasele citrice sunt surse bogate de vitamina C, iar acidul ascorbic este aliatul tău de nădejde în lupta cu răceala și gripa. La rândul ei, lămâia este nelipsită din casele românilor, nu doar în sezonul rece, așa că informațiile următoare nu te vor surprinde. Ceaiul de lămâie este cel mai bun remediu atunci când îți dorești fortifierea sistemului imunitar, așa că îl poți consum oricând, nu doar atunci când te-ai căpătat cu o răceală. Sau, și mai simplu, va trebui doar să adaugi zeamă de lămâie în oricare alt ceai sau în diverse preparate. O salată cu legume proaspete, de sezon, asezonată cu ulei de măsline și zeamă de lămâie este o adevărată bombă de vitamine de care ai mereu nevoie.
Ceaiul de echinaceea accelerează vindecarea
Te-ai săturat de nas înfundat și parcă nu mai ai răbdare să te vindeci? Atunci poți lua în calcul să bei ceai de echinaceea, o plantă care este recunoscută pentru faptul că îți întărește sistemul imunitar, adică exact ceea ce îți dorești. De asemenea, același lichid prețios este foarte bun pentru a reduce în intensitate simptomele pe care le resimți, iar vindecarea ta va fi mult accelerate. Atenție însă, ceaiul de echinaceea are un gust aparte, pe care nu toată lumea îl suportă, așa că este posibil să nu fie chiar pe placul tău. În special cei mai mici dintre pacienți s-ar putea să nu fie chiar entuziamați de o ceașcă de ceai de echinaceea.
Ceai de măceșe, plin de vitamina C
Pentru că tot am amintit de vitamina C, atunci știi că măceșele sunt printre fructele cele mai bogate în acest nutrient. De aceea, în caz de răceală și gripă, ceaiul de măceșe nu trebuie să îți lipsească din casă. Bea două – trei căni de ceai de măceșe pe zi și vei observa că îți va fi mult mai ușor să treci peste răceală, cu toate neplăcerile ei. Îndulcește cu puțină miere, nu uita nici de lămâie, și deja ai reușit să creezi un cocktail de vitamine și energie.
Ceaiul de mentă, preferatul tuturor
Printre cele mai bune ceaiuri în această perioadă, și al cărui gust este pe placul celor mai mulți dintre noi. Grație conținutului său de mentol, acest ceai îți oferă acea senzație de răcorire de care simți nevoia acum. Cu ajutorul lui congestia nazală este mult redusă, iar problemele respiratorii care nu îți mai dau pace acum sunt mai ușor de ținut sub control. Nu uita de miere și zeamă de lămâie, dar îl poți bea și simplu grație aromei sale speciale.
Ceaiul de eucalipt, indicat în caz de tuse
Din nou avem de a face cu o alegere care s-ar putea să nu fie pe placul multora, deoarece are un gust destul de puternic. Cu toate acestea, ceaiul de eucalipt este foarte bun în răceală deoarece are efecte expectorante și antiseptic excelente. Pentru decongestionarea căilor respiratorii, inhalațiile cu aburi de eucalipt sunt foarte eficiente.
Ceaiul verde reduce simptomele răcelii
Dacă ai folosit până acum ceai verde pentru a mai scăpa de kilogramele în plus sau pur și simplu îți place gustul lui delicios, vei fi mai mult decât mulțumit să afli că acest lichid te ajută și în caz de răceală. Sistemul imunitar va fi mult mai puternic cu ajutorul lui, iar neplăcutele simptome ale răcelii vor fi mult reduse în intensitate.